2009. június 8., hétfő

Materiale Textila Ardeleana Satu Mare 2

Am fost să cumpăr fetelor materiale. Evident că mi-am luat şi eu câte ceva. Am făcut şi nişte poze, nu sunt foarte reuşite. Materialele de altvel sunt la trei preţuri în funcţie de lăţimea lor. Cele cu lăşime de 1,40m sunt la 7 lei, cele cu lăţime de 1,60m sunt la 7,6 lei iar cele cu lăţime de 2,30m sunt la 11,23 lei.
Ia să vedem pozele:
Acest material are 1,6 m lăţime, este defapt un material ruginiu cu flori mai mari şi mai mici tip crizantemă.
Imi place mult acest material cu zmeură şi mure, are 1,40m lăţime, cam aşa este şi culoare în realitate.
Despre acesta ma mai vorbit/scris, este şi cu fond roşu. Din acesta n-am luat, cred că este de 1,6m.


Din acesta v-am arătat acela cu fond bordo, din care nu mai este.
Ascesta este identică cu cea cu fondul roşu, are lăţime 1,60m.
Nişte materiale în albastru, cam aşa au culoare şi în realitate, nici din acestea n-am luat, au lăţime de 1,40-1,60.
Aceste materiale au fondul negru închis care nu se vede pe poză, prima este cu floricele micuţe albe, de cca 0,5-1 cm, celălat model pe negru seamănă cu bobul de orez, mai este şi alta cu floricele aşa micuţe albe, seamănă mult cu acesta cu floricele albe .

Din acela cu inimioare mai mari colorate n-am mai găsit, în schimb este acesta tot cu inimioare. Fondul este roz deschis ca o budincă de zmeură, decorată cu inimioare în roz mai închis de dimensiuni cca 1,5-2cm, şi ceva modele micuţe în alb, materialul este de 1,60 m lăţime.



4 megjegyzés:

Krisztinka írta...

Nagyon szép anyagokat válogattál össze, kíváncsian várom mi készül majd belőlük :)

Csilla írta...

Csak az első kettőből és az utolsóból vettem a többit csak fotóztam. Fogalmam sincs mi lesz belőlük, csak spájzolás céljából vettem, mert már leállt a gyár és a két bemutatóbolt is csak addig lesz nyitva amig van mit áruljanak és ami elfogyik abból már nem lesz többet, tehát ha tetszik most kell megvenni amig van mit :o)

tiktakro írta...

vai-vai-vai! oare unde am fost de am ratat acest articol cu bunatati??? imi place mult materialul albastru cu floricele marunte ( a 4-a poza de jos in sus), oare e prea tirziu sa te rog sa imi cumperi si din acesta ??? :))

Csilla írta...

Teodora. Nu stiu cand ma mai duc in oras, dar cand ma duc o sa-ti iau, vreu si eu sa-mi iau un metru. Mai avea destul din ea. Chiar acuma ti-am pregatit cutiuta, maine ti-l pun pe posta. cu acesta albastru facem schimb cu fetru, ok?